Cel mai lung drum si cea mai lunga poveste!
Cam asa a inceput povestea in vara lui 2020, ca tot pe blog anuntam venirea ei in Burlington, Ontario, Canada:
O sa va spun totusi un lucru pe care poate multi nu il stiu. In poza din postarea cu venirea ei, alegerea locului nu a fost intamplatoare, ca dealtfel nimic din povestea Suveicii impreuna cu mine prin Canada. Poza este facuta pe faleza orasului Burlington, care are un parc imens care se extinde pe 137 de metri pe marginea lacului Ontario si este locatia unor multiple festivaluri pe parcursul verii.
Prin Suveica de fapt se vede un alt oras din zare, orasul Hamilton si portul, destinatia multor imigranti romani care la inceputuri in 1895 au venit cu miile si au calatorit cu vapoarele fapt pentru care majoritatea s-au asezat in zone aproape de porturi ca si orasul Hamilton. Ultimul recensamnat facut in anul 2016 arata o populatie de 98, 235 romani in provincia Ontario si 235.000 in Canada. In present comunitatea cea mai mare de romani din Ontario este concentrata in Greater Toronto Area (50.520).
Programul Suveicii aici a fost extrem de incarcat si complex. Am inceput prin oferirea unui atelier de poveste catre Scolile de Limba Romana din zona, din pacate totul online. Copii au avut de scris doua carti postale una in romana si una in engleza pe care urmau sa le trimita la un prieten roman si unul canadian. Am creat nu numai un atelier special pentru ei dar ca sa intelega traseul acestei Suveici prin lume ca pe o pilda, am creat si o poveste.
***Se facea ca intr-un sat numit Mandra, din Romania, traia a bunica, pe care o chema Mama Ruta si care avea doua nepoate. Nepoata mai mica Alina, vrajita de suveica bunicii ei care crea numai lucruri minunate in razboiul de tesut a venit intr-o zi la bunica si a intrebat-o:
- Bunica cat costa suveica asta?
Mama Ruta initial s-a gandit sa ii dea un raspuns, apoi si-a dat seama ca Alina va intelege mai bine pretul suveicii cu ajutorul unei pilde. Asa ca ia propus Alinei sa ia suveica, sa mearga duminica la targ si sa incerce sa o vanda.
Totusi Mama Ruta a cerut Alinei doua lucruri:
- Cand va intreba cat costa Suveica, ea sa ridice in sus doua degete fara sa scoata un cuvant.
- Sa nu o vanda si sa vina inapoi cu ea acasa indifferent de pretul care ii va fi oferit.
Zis si facut. Duminica, imbracata in costumul popular testut de Mama Ruta cu ajutorul suveicii, Alina pleaca la targ. Acolo se duce la un negustor care vindea porumb in targ si ii spune ca are de vanzare Suveica. Negustorul o intreabat-o cat costa. Alina ridica doua degete, asa cum a invatat-o bunica.
Negustorul ridica din sprancene si zice: 2 dolari?
Alina, nu raspunde nimic, ia Suveica si vine in fuga acasa la Mama Ruta si ii spune intr-un suflet.
- A vrut sa imi dea 2 Dolari vanzatorul de porumb pe ea. Crezi ca asta este valoarea ei?
Mama Ruta s-a uitat la Alina, nu a raspuns dar a indrumat-o ca luni cand se va deschide magazinul de lucruri cioplite din lemn, sa mearga si sa incerce sa o vanda si proprietarului de acolo.
Zis si facut, luni dis de dimineata Alina se trezeste si merge la magazin. Proprietarul o intreaba cat costa iar Alina ridica iar doua degete fara a zice nimic.
- Bine, iti dau 200 de dolari pe ea, exclama proprietarul magazinului.
Alina, spune frumos multumesc, asa cum a invatat-o Mama Ruta si fuge intr-un suflet acasa.
- A vrut sa imi dea 200 de dolari pe ea, iti dai seama. Este mult? Intreaba Alina pe Mama Ruta.
Mama Ruta ridica din umeri fara ai da Alinei un raspuns si ii propune ca sambata cand va merge la Brasov cu parintii sa ii roage sa o duca la Muzeul de Istorie si sa incerce sa vanda acolo Suveica. Toata saptamana Alina a fost macinata de valoarea Suveicii si se gandea, o fi mult…o fi putin cat a reusit pana acum sa primeasca pe ea. De abia a asteptat venirea zilei de sambata sa mearga cu parintii la Brasov si cum a ajuns acolo, primul stop a fost la Muzeul de Istorie. A intrat mandra cu Suveica in manuta ei mica, a cerut sa vorbeasca cu un muzeograf si i-a spus ca ea are de vanzare o Suveica. Muzeograful a luat Suveica, a privit-o, a analizat-o si a intrebat-o pe Alina cat vrea pe ea. Alina nu a spus nimic si doar a ridicat doua degete.
- Sigur ca aceasta Suveica fiind atat de veche face 2 000 de dolari. Am sa o cumpar.
Dar Alina nu avea Suveica de vanzare. Asa ca a luat-o si a venit inapoi in sat la Mandra la Mama Ruta sa ii spuna ca la Brasov au vrut sa ii dea 2000 de dolari pe suveica.
Mama Ruta a luat-o in brate pe Alina si tinand-o strans in poala ia spus:
- Fetita bunicii, sunt oameni pe aceasta lume care cred ca Suveica mea valoreaza 2 dolari. Sa tii minte de la bunica, nu te indrepta spre tarabe ieftine ca sa afli pretul a ceea ce detii. Oamenii de multe ori te vor dezamagi. Asa este si cu Suveica, unii oameni considera ca nu are nici o valoare sau poate nu vor sti niciodata sa aprecieze bogatia ei. Apoi cand nu o sa mai fiu eu, tu, o sa alegi sa o pui alaturi de lucrurile din targ sau sa o ti ca intr-un muzeu.
Draga bunicii, tu esti cea care in viata iti alegi ca cei din jurul tau sa te vada la adevarata valoare, si tu la randul tau ii poti ajuta sa vada valoarea pe care o are fiecare. Alege cu dibacie pe ei din jurul tau, asta va face o mare diferenta in viata ta.***
Am continuat cu atelierele online si am inceput plimbarile prin alte provincii. Si pentru ca noi credem ca totul s-a intamplat asa cum a trebuit sa se intample, prima provincie in care a calcat suveica a fost in Alberta! Va povesteam in prima postare despre “Mia si drumul” si dorinta bunicii de a calatorii. Despre Alberta intr-o alta postare,pentru ca avem multe de povestit, dar pana atunci tineti minte un singur nume – BOIAN!
De 1 Decembrie, 2020, Suveica a sarbatorit Ziua Romaniei cu inca 500 de romani intr-un maraton de muzica, poezie si voie buna care a durat pana la 4AM. Si asta a avut loc in Vancouver, in provincia British Columbia. Poza ei din Vancouver este poza cu ceasul cu abur, o alta alegere deloc intamplatoare. Ceasul cu abur, este emblema orasului Vancouver locat tot la intrarea in port (pe strada Apei). Locat in cel mai vechi cartier al orasului, cartierul Gazului (1867) a fost locul in care s-au asezat emigrantii veniti in partea opusa a Canadei. Ceasul construit in 1977, functioneaza pe abur si anunta ora exacta ca sirena de aburi a vapoarelor.
Atelierele cu scolile se desfasurau in continuare dar parca prea frumoasa era povestea sa nu o spunem si canadienilor. Asa ca ne-am gandit sa aplicam la Ministerul Artei ci Culturii Canadian sa ducem acest atelier in 500 de case – proiectul l-am numit- A STORY IN A BAG. Alina Zara Prunean a venit atunci cu idee ca pe langa cartile postale, participantii sa isi creeze si o brosa, si ce putea oare sa reprezinte mai bine brosa decat o suveicuta in miniatura. Alina s-a ocupat de acest lucru, si cu un artizan din Romania a creat o minunatie de brosa de lemn care a fost creata in Romania dar trebuia finisata in Canada.
Ne-am intalnit cu cateva din femeile care ne sunt aproape de ceva ani buni si am creat proiectul. Arhitecta noastra ne-a creat traistuta si logo-ul atelierului, Directorul nostru artistic ne-a schitat cam cum ar trebui sa fie evenimentul, si asa un grup minunat de femei ( ca la o sezatoare, demult din satele romanesti) ne-am pus pe treaba.
A iesit un proiect minunat in care mesajul cultural romanesc a intrat in casele canadienilor sub forma unui atelier creat cu dor de Romania. Fiecare casa a primit o mica traistuta in care au fost incorporate: 2 carti postale, suveicuta, si tot ce au avut nevoie ca sa obtina o brosa minunata.
Evenimentul avea sa se desfasoare pe o perioda de 3 luni si incepea cu un simpozion oferit studentilor de la arte, simpozion la care am avut trei invitate de onoare Alina Zara Prunean, Diana Tanasescu (creatoarea si fondatoarea “La Blouse Roumaine”) si Dr. Oana Ursache (Secretar de Stat la departamentul Romanii de Pretutindeni). Cu cateva zile inainte de eveniment ne-am intalnit si pe un post local de televizune cu Felicia Stepan.
Ne tineam de cuvant asa cum am promis si ofeream canadienilor atelierele de creat si ascultat povestile Suveicii dar plimbarile nu s-au oprit (desi lockdown-ul si pandemia ne cam tineau in loc). Am mai fost noi si un pic prin provincia franceza Quebec, la Toronto in Ontario, dar deloc intamplator in weekendul lung al Pastelui Catolic, Suveica Mamei Ruta a fost in vizita intr-unul din cele mai de nord orase din Ontario – Timmins. A fost o plimbare de patru zile si o participare la slujba din Duminica Crucii la cea mai veche biserica romanesca din Canada St. Mary Orthodox Church – Timmins.
In Iunie a venit “Ziua Multiculturalismului” o zi in care culturile care formeaza acesta tara a frunzei de artar se unesc si isi impartasesc unii altora traditiile de acasa, departe de casa. Am primit si noi o invitatie de la Ministerul Imigratiei sa oferim un atelier participantilor, si din nou Suveica nostra a fost vedeta zilei.
Ne apropiam de un an in Canada si Suveica trebuia, asa cum am promis Alinei sa mearga acasa, in Romania. In drumul vacantei mele de vara am luat-o cu mine si m-a insotit nu numai in Romania dar si in Portugalia. Era acolo in valiza, pentru ca ea trebuia sa ajunga acasa. Intr-una din zile, in vacanta mea din Portugalia, am luat-o din valiza si am pus-o in rucsac. Ea a stiut ca trebuia sa mearga cu mine. In acea zi am ajuns la Fatima. La sfarsitul zile, dupa ore bune de vizitat, am ajuns la expozitia temporara de la asa numitul Vatican al Portugaliei. Cand am intrat in muzeu, primul obiect expus a fost razboiul de tesut. Razboiul acela de tesut, spunea povestea celor trei copilasi care au vazut-o pe Maica Domnului, asa cum Suveica Mamei Ruta spune povestea ei in jurul lumii. Am deschis rucsacul si am luat-o in mana sa fac o poza, curatoarea expozitiei a venit spre mine si a exclamat – “I can’t believe it…you have THE LOOM!” Singurul lucru care ii lipsea acelui razboi de tesut era Suveica. Am stiut de ce mi-a spus ea dimineata ca trebuie sa mearga cu mine! A fost acolo in sufletul, gandul si…in mana mea. Razboiul avea tot, dar lipsea un singur lucru…suveica! Ii scriam atunci Alinei – “azi bunica a mers cu mine la cel mai sfant loc de aici din Portugalia”.
Din nou nimic intamplator, asa cum a fost si faptul ca nu a vrut sa ramana in Romania, ea mai avea un loc important de vizitat in Canada.Trebuia sa mearga acolo, intr-un sat care A TRECUT OCEANUL. A venit deci inapoi cu mine in Canada. Din pacate, la scurt timp dupa venirea noastra inapoi in Canada, Alberta, provincia in care era atat de asteptata intra in “lockdown’. Era singura provincie din Canada care la acel moment mai era in – lockdown. In multiplele conversatii cu Alina am incercat sa gasim alte locuri si persoane care o vroiau dar din pacate itele se incurcau mereu si ea nu se dadea plecata de la mine.
Suveica avea un plan, asa cum a avut in toate aceste 15 luni cat a fost musafira mea in cea de a doua tara, cea mai mare din lume – Canada. Cu doua seri inainte de plecare mea la New York se face ca Alina ma intreaba ce mai fac? Ii spun ca bine si ca ultima persoana cu care ma pusese ea in contact ca sa ii predau stafeta inca nu m-a cautat, dar ca noi plecam iar la plimbare. Cand a aflat Alina unde plec nu ia venit sa cread. Fara ca noi doua sa avem vreun plan, Suveica avea planul ei si stia exact unde va trebui sa fie predata.
Mama Ruta nu a fost pe Ellis Island cand sotul ei a ajuns acolo dupa 15 zile de stat pe vasul care il aducea cu speranta ca va face cei 1000 de dolari si va pleca acasa unde isi va cumpara pamant si isi va construi o casa. Dar ea a fost acolo cu mine si am vizitat impreuna atat muzeul cat si Statuia Libertatii ca asa cum mi-a scris mie Alina pe tricou – ORIUNDE AS FI SUNT UNDE TREBUIE- si oriunde Suveica Mamei Ruta a fost cu mine, a fost unde trebuie.
Si dupa 15 luni de calatorie, ce loc mai minunat sa o dau Oanei sa duca povestea mai departe putea sa imi aleaga Suveica, decat locul de unde a inceput acum mai bine de o suta de ani povestea ei. Multumesc de traseu, de bucuria care am avut-o sa te stiu mereu aproape de povestea pe care am scris-o si inca o mai scriem impreuna. Si am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea tare condensata asa!
P.S. – In curand o sa va spunem si restul povestii de care doar am amintit pe scurt in aceasta postare.
